Un bărbat cât toţi

E unul singur.
El e sigurul dintre toţi pe care-l admiri. Admiraţie dusă până la teama de a nu-l dezamăgi niciodată. Până la forţări şi temeri de a-i fi mereu pe plac, în ce spui, ce gândeşti sau cum zâmbeşti. Pentru el roşeaţa din obraji devine cel mai sincer de rozalie şi nu-ţi mai baţi capul s-o ascunzi cu orice preţ. Lui îi sorbi fiecare cuvânt, mai ca ai lua notiţe ca a doua oară sa-l poţi surprinde cu ce ai învăţat... tocmai de la el. Pentru el ţi-ai dori să fi altfel, mai frumoasă, mai deşteaptă. El ai vrea să te vadă mai mult decât eşti, să te vadă ce ai putea să fi sau chiar ce vei fi. Pentru el zâmbetul nu e doar zâmbet. Pentru el bulgării de zăpadă în miez de vară par mai reali decât au fost astă iarnă. Cu el împarţi taine şi priviri furişe. Cu el a fost odată o scena dintr-un film vechi în alb şi negru.
Pentru el filmele sunt mai mult decât invenţii ale unor oameni deştepţi. Pentru el e uşor să te joci, pentru tine nimic nu e mai greu. Joacă se apropie de sfârşit. Oare el ştie?

Pentru el vrei să fii mai bună....şi vei fi!

În gând...în realitate

În gând citesc, în gând zbor deasupra norilor, în gând dansez vals şi foxtrot, în gând scriu poveşti vesele, în gând sunt un fluture movaliu ce trăieşte mai mult de o zi, în gând zâmbesc şi mă îndrăgostesc de personaje de desene animante, în gând am ureche muzicală şi ştiu să cânt la pian, în gând am un cal sur pe care îl cheamă Light-Star, în gând dansez în cluburi aerisite, în gând flirtez cu acelaşi personaj desenat, în gând dacă aş fi tristă doar aş zâmbi, în gând norii se risipesc la o bataie de călcâi, în gând ploaia e mai caldă, în gând aş urî două secunde apoi aş zâmbi suav, în gând lucrurile nu au sfârşit, în gând se va interzice prin lege folosirea sms-ului, în gând nu ar durea nimic, în gând rămân doar cu gândul

În realitate am uitat persoanejele din carte, în realitate merg pe asfalt încins şi mă lovesc de oameni grăbiţi, în realitate sunt împiedicată şi dansez haotic, în realitate poveştile au devenit pentru o vreme cenuşii, în realitate nu sunt perfectă, sunt doar eu, în realitate personajele dezamăgesc, de îndrăgosteală nici nu poate fi vorba, în realitate cânt singură în cameră sau în club când nu aude nimeni, în realitate merg cu autobuzul obosit şi fără nume, în realitate clubururile sunt aglomerate şi pline de băgători de seamă neatractivi, în realitate flirtez cu prea multe persoane încât am obosit, în realitate tristeţea se lasă cu lacrimi şi nu dispare la un semn de pană, în realitate norii sunt ameninţători, în realitate picăturile de ploaie sunt reci dar firesc de amuzante, în realitate nu ştiu să urăsc doar să-mi fie ciudă pe mine, în realitate toate lucrurile frumoase se sfârşesc la un moment dat, în realitate e mai uşor să te ascunzi în spatele unor litere, în realitate m-am obişnuit cu durerea, în realitate rămâne realitatea

Pentru că

Ika suflă în păpădie. Codiţele în formă de umbreluţă nu se clintiră. Nu era de mirare, doar era iarnă. Dar cum ajunsese păpădia la ea în mână? Se trezise buimacă în camera ei. Coborî cu grijă să nu calce pe cioburile în care sticlea soarele. Cioburi? La ea în camera? De unde? Se prijini de uşa să nu cadă. Începu să râdă."-Am băut ceva nu glumă!" Şi totuşi de unde avea păpădia? În drum spre bucătărie se împiedică de 3 sticle de vin. "Acum nu mai e amuzant- 3 sticle de vin pe jos, un pahar spart".
Instinctual îşi cerceta corpul. O mică vânătaie pe pulpa dreaptă. "Ei, nu-i nimic", se gândi ea, "puteam să o fac dând cu piciorul de uşă". Încă una mică pe mână."E, e foarte mică. Nu se pune". Se duse in faţa oglinzii. Îşi desfăcu primii nasturi de la camaşă. Fiecare sân avea partea lui de vânătaie. "Asta e prea de tot, astea de unde sunt? Aşa rău am ajuns?! Să nu mai ţin minte ce fac?! Dar cu cine? Cum? De ce? Aici?"


De ce?
Pentru că e iarnă