El e Gruia

Gruia stătea pe salteaua murdară cu ochii-n tavan.Cu picioarele peste pătura mirosind a untură, trăgea cu sârg dintr-un muc de ţigară. Se obişnuise cu fumul, iar mirosul de alcool îmbâcsit în mochetă îi părea acum un parfum sterş şi ieftin. Mihnea şi Traian, tovarăşii lui, numărau furnici pe jos. Una, două, trei, patru...zece. Şi imediat o luau de la capăt. Pierduseră firul, sau, nici ei nu mai ştiau să numere. Pe masă zăceau aruncate sticle goale- votcă, rom sau whisky. Scrumul de ţigară se prelungea pe piciorul mesei. Nu le păsa.
"Bă, v-o mai aduceţi aminte pe Lina? Ce fată bună era". Şi Gruia plescăi cu poftă. Ceilalţi ridicară capul spre el.
"Lina?! Daaa! bună", începu să râdă Traian. "Daaa! bună, bună" dădu din cap aprobator Mihnea.
"Auzi mă! da' Mioara?! "Şi Mioara era bună", rânji Traian.
"Cine mă?? proasta aia?"se răzvrăti Gruia."Nu ştia nici măcar să numere până la 100.La ea numărătoarea se oprea la 40".
"Eee, era ea bună la alte lucruri", chicoti Mihnea. "La ce îţi trebuie ţie una deşteaptă?"
"Cum la ce-mi trebuie? Da' ce?! Io's or'cine? Tre' să fie şi frumoasă şi deşteaptă", se răsti la ei Gruia. "Băă, nu uita şi devreme acasă", începu să râdă prosteşte Traian.
"Mă, mie mi-e sete. Care te duci să aduci nişte apă"? îi întrebă Gruia din locul lui comod.
"Ziceţi voi ziceţi da' Lina fată bună mai era".
"Mă, ţărane!" zise Mihnea serios. "Lina, mă? Lina? Tu eşti nebun? Nu-ţi mai cunoşti lungu' nasului? Io cred că fata era beată în seara aia".
"De ce mă. Io ce-am ha? Am păduchi? Uite, uite!!" şi-şi rupse de pe el maieul plin de vaselină. "Uite, am şi muşchi".

Ai mă ai, da' altceva mai ai?